Poate cel mai rau lucru care mi s-a intamplat in viata asta a fost ziua in care am primit vestea ca mama este bolnava de Alzheimer. Nu stiam ce inseamna exact boala asta stiam doar ca in curand mama mea avea sa nu ne mai recunoasca, sa nu mai stie cine este  samd. Au fost zile cumplite pt ca nu voiam sa accept, nu voiam ca asta sa se intample. am fost disperat si nimeni nu stia ce este in sufletul meu.Este cumplit sentimentul de neputinta, am mai scris aici, este groaznic sa-ti vezi icoana disparand. De fapt e ca un tablou din care nu mai ramane decat rama… tu stii ca acela este un tablou doar dupa rama, doar dupa urma care ramane pe perete…iar ea, mama mea, este icoana mea, este acest tablou din care acum a ramas numai rama si mi-e tare frica ca in curand va ramane numai locul, urma tabloului pe perete. Poate folosesc prea mult(e) metafore dar asa simt ca trebuie sa scriu.
Multe zile grele au fost, dar poate cea mai grea a fost dimineata in care am plecat din tara, ziua in care m-am despartit de ea poate pt totdeauna. deja nu mai stie cine suntem, deja nu mai vorbeste de ceva timp insa in dimineta acelei zile s-a intamplat ceva si stiu ca nu a fost o coincidenta…cand am intrat in camera ei sa-mi iau ramas bun era treaza si s-a uitat luung catre mine. Mi-am lasat capul pe pieptul ei
si am implorat-o sa ma ierte ca plec (niciodata nu a fost de acord cu ideea plecarii mele din tara) dar ca trebuie sa fac asta pentru copilul meu ca trebuie sa fac toate sacrificiile pt ca fetita noastra sa aibe o viata decenta ca trebuie sa lupt si eu asa cum a facut mama la randul ei pentru mine si pt sora mea. Am plans pt ca nu puteam sa ma stapanesc, am plans pt ca deja imi era dor de ea, am plans pt ca nu a reusit sa-si cunoasaca nepotica. Doamne cum ar fi iubit-o!!!! cand mi-am ridicat privirea catre ea  am ramas socat sa-i vad o lacrima pe obraz…ce o fi fost oare in mintea ei?…nu as suporta ideea sa stiu ca de fapt undeva creierul ei lucreaza perfect dar ca nu se mai poate manifesta ar fi cumplit…

atunci mi-am amintit de ceva ce am scris cu ani in urma atunci cand am aflat ca incepe sa nu ne mai stie.Unii care au citit au spus ca este poezie…nu am pretentia asta am sa-i spun simplu: ¨randuri pentru mama mea¨:

      
Iti privesc ochii ce altadata
Stiau sa-mi dea incredere si teama si iubire
Si ma intreb unde sunt toate astea.

S-au cufundat in intunericul ce nu  l-as fi
dorit sa-mi tavaleasca inima si sufletul
in suferinta de-a te vedea si de a nu mai fi.

As vrea sa-ti pot oferi lumina
de care am atata nevoie
Si nu pot.
Nu-ti gasesc alinare  suferintelor mele…
L-as implora pe Dumnezeu si o fac!

Esti atat de aproape de mine!
Si as vrea sa stiu asta doar privindu-ti ochii
Si nu te vad…
 
Imi ramane doar sa plang,
 in singuratatea in care esti
Si sa-ti privesc ochii prin care eu
Nu  voi mai putea plange vreodata…
In singuratatea in care sunt.
Galati, 2001
Nu voi putea uita niciodata acea lacrima. imi este intiparita atat de tare imaginea pe retina incat ori de cate ori imi aduc aminte de ea vad acea lacrima.
unii m-au condamnat pentru plecare, eu insumi am fost unul din acestia, insa
de la ea am invatat ce inseamna sa lupti, sa invingi totul si sa le dai copiilor tai tot ce se poate. ma gandesc acum cat de greu trebuie sa-i fi fost atunci cand a ales sa ne creasca singura, cat curaj i-a trebuit sa plece in concedii cu doi copii in circuit de mii de km si cata dragoste in acelasi timp

Au fost ani pe care nu vreau si nu trebuie sa-i uit Am vazut toata Romania, ne-am catarat pe munti, cantam ca nebunii prin paduri, tin minte ca ne urcam in tren
sau in autocar scoteam chitara si cantam cu calatorii eram Trio cel vestit si, Doamne, eu nu aveam mai mult de 14 ani iar sora mea 22. As vrea sa pot face acelasi lucru si eu pt fetita mea, as vrea sa fie la fel de mandra de mine asa cum am fost si sunt eu de mama mea…

imi este ciuda cand ma gandesc si cate suparari i-am provocat, imi este ciuda ca ma uit la fotografii si imi dau seama ca asta e tot ce-mi mai ramane…      

As vrea sa scriu mai mult si mai multe dar nu mai pot. As vrea sa nu ma mai opresc niciodata sa scriu cat de mult inseamna mama pt mine si cat de multe a reusit sa-mi transmita: nu am stiut cat de mult decat in ziua in care am devenit parinte: Iubiti-va parintii pt ca dincolo de orice ei sunt singurii sfinti pe care-i putem atinge!