18 Noiembrie, o zi ce pentru mine, pentru ai mei va ramane definitiv ziua schimbarii, ziua in care am inceput o noua viata, o viata mai buna, din fericire. Exact la ora la care scriu, acum. un an intram pe teritoriul Spaniei. Imi amintesc cu mare emotie acea zi. Doamne cat de emotionat ,cat de speriat in acelasi timp eram! Imi amintesc ca ma uitam la peisaj, la bisericile total deosebite de cele romanesti, vedeam alte arhitecturi ale caselor.Era un amestec de fericire, de spaima,de speranta,de panica,de bucurie,,,in fine, adrenalina la maximum! Fusese un drum lung,plin de nervi(tot drumul, din Romania pana in Spania,fara incetare, soferul a pus, la cererea EXPRESA a calatorilor, MANELE) simteam ca innebunesc ori de cate ori auzeam fasaitul in boxe, semn ca urmeaza sa inceapa sa “cante” cate un tanguitor ragusit cu accent …brunet! Insotitorul autocarului incerca, saracul, sa faca pe ghidul, sa ne povesteasca amanunte despre locurile prin care treceam, pe mine chiar ma interesa, numai ca reprezentantii in autocar al vocilor tanguite,ragusite,behaite etc si, desigur, extrem de brunete aveau de obiectat dorind sa se “culturalizeze” cu textele “adanci” gen “puterea mea” “fara numar” precum si cu filosoficul “OOOOOOOO, viata mea”, deh oamenii aveau nostalgii…groaznic a fost drumul.Norocul a facut sa stam in spatele autocarului si macar am fost feriti chiar de toate manifestarile. Cezara a fost desigur alintata autocarului si a vamilor…La granita cu Austria am ajuns intr-o dimineata destul

de friguroasa. Dupa ce ne-au dus in camera de control, vamesul austriac a strigat cu o voce guturala: BEBE! Si ne-a facut semn sa intram primii la controlul actelor(erau vreo 4 autocare care asteptau controlul asa ca ar fi trebuit sa asteptam cel putin doua ore in vama. Asa ca asta mica ne-a salvat si pe noi doi de la stat in picioare dar si pe pasagerii autocarului nostru de stat la coada celor 4 autocare.Simpatic vamesul, da`si nooi….

nu mai vreau sa comentez ca uitandu-ma in autocar am inteles de ce se cam teme Europa de noi… Ce-mi pare rau e ca nu am reusit sa vad foarte multe din locurile pe unde am trecut pentru ca preferam sa dorm si sa nu mai aud deja celebrele tanguieli. Stiu ca m-am trezit la un moment dat si am vazut un indicator mare PARIS Atunci am realizat unde sunt,atunci de fapt inima a inceput sa lucreze ca niciodata.Nu stiu cum sa explic fenomenul…eram ca venit de pe alta planeta.Ochii ma dureau de nou,vroiam sa inghit cu ochii tot ceea ce vedeam.eram ametit de traficul pe care-l vedeam,totul se desfasura prin fata ochilor cu extrem de mare viteza.Am oprit la o mare benzinarie unde desigur era si un supermarket.Am intrat in magazin hotarat sa fac uz de franceza-mi relativa dar in afara de un bon tour adormit si un merci pe masura altceva un eram in stare sa spun.Am remarcat atunci fetzele francezilor.Foarte vesele si amabile.Eram in Occident Linia asta de transport pe care o alesesem avea un traseu mai lung intrand in Spania prin San Sebastian.Asadar un traseu ocolit fata de cel obisnuit insa noua ne convenea de minune pt ca trecea prin apropierea orasului unde eram asteptati de dragii de Esteban, Rafa si Elena. Am sa sar peste alte amanunte si am sa ajung direct la punctul terminus al calatoriei noastre. Cand am coborat bagajele din burta autocarului si am pasit pt prima data pe pamant spaniol am simti un fior in tot corpul. Ma uitam la noi trei in geamul autogarii(de fapt un fel de popas) cu o gramada de bagaje,cu Cezara in port bebe…Atunci am simtit cat de puternici suntem,ca noi trei ne suntem Universul , ca suntem cei mai frumosi si ca nimeni si nimic nu ne va putea desparti.Jur ca in secunda aceea mi-a trecut ca un film prin fata ochilor toata existenta din Romania.Doamne prin cate am trecut,cate necazuri am avut noi,cati au vrut sa ne faca rau sau cel putin nu ne-au vrut impreuna… Mereu ma gandesc ca nu multe cupluri ar fi rezistat la atatea lovituri mai mult sau mai putzin miselesti din partea vietii si a unor oameni. In fine, bine ca am scapat de cretini si alte personaje bolnave de ura si invidie! Ma scutur ca dupa un cosmar!

Era o zi frumoasa cu soare, destul de rece insa.Cezara era infofolita binisor pentru ca in autocar fusese cald si nu vroiam sa debuteze cu o racela. Odata cu plecarea autocarului de langa noi se incheia un capitol din viata noastra. Ma uitam dupa autocar si-l vedeam incet ,incet disparand din raza de vedere.Deja numarul de inmatriculare de RO nu se mai vedea.Apareau in schimb numere de España iar in unul din aceste autoturisme se aflau si oamenii care aveau sa ne ajute atat de mult sa ne integram in noua familie,sa ne faca sa ne simtim aici ca acasa.Acum sunt Acasa, Cristina pregateste masa,Cezara e langa mine iar eu nu stiu de ce vad ecranul un pic neclar… Asa ca ma pregatesc sa inchid ,sa ne imbracam frumos, sa luam sticla de sampanie pe care am cumparat-o inca de ieri, sa ne urcam in masina si sa plecam la Elena, la Esteban, la Rafa, la Aitor si sa le multumim inca odata ca existenta noastra este mai buna azi si datorita lor. Multumim prieteni,multumim España!!!